Intervenţia în cazul copilului autism constă în: diagnosticarea precoce, intervenţia terapeutică, logopedică, kinetoterapeutică timpurie.

Este recomandat să vă prezentaţi la o evaluare kinetoterapeutică dacă copilul nu prezintă bazele mişcării. Aceste sunt: actul motric, gestul motric, acţiunea, activitatea, motricitatea, mişcarea.

Cauzele deficienţelor fizice sunt multiple şi foarte variate.

Cauze interne şi externe: cele interne sunt condiţionate de procesele de creştere şi dezvoltare, de starea funcţiilor mari somatice, organice şi psihice. Cele externe sunt determinate de condiţiile de viaţă şi mediu.

Cauze directe şi indirecte: cele directe interesează elementele proprii ale substratului deficienţei iar cele indirecte produc mai întîi o afecţiune sau un defect organic sau psihic şi numai după aceea prin intermediul celor menţionate mai sus produc o deficienţă fizică funcţională sau structurală morfologică.

Defectele de dezvoltare fizică pot îmbraca forme diferite de gravitate, mergând de la cele mai uşoare pînă la cele mai grave.

În funcţie de absenţa sau prezenţa modificărilor structurale de la nivelul substratelor la care sunt localizate, deficienţele fizice se împart în funcţionale şi patologice.

Deficiențele funcţionale sunt rezultatul unei hipo sau hiperfuncții, unui dezechilibru sau necoordonări a funcţiilor aparatului locomotor.

Deficienţele patologice sunt determinate de modificările organice, structurale, morfologice ale elementelor ce compun acest aparat. Din punct de vedere al prognosticului deficienţele fizice pot fi neevolutive (staţionare, fixe, definitive) sau deficienţe fizice evolutive. Prin tratament corect complex cele evolutive se pot ameliora sau vindeca. După posibilităţile de corectare, deficienţele fizice la copii apar sub formă uşoară, medie şi accentuată. Primele două se pot trata prin mijloacele kinetoterapiei, iar cele de formă accentuată numai prin mijloace ortopedice şi chirurgicale dublate de mijloacele kinetoterapiei.

Kinetoterapeutul foloseşte şi recomandă familiei un program de activităţi fizice adaptate etapei de dezvoltare motorie la care se află copilul în momentul evaluării iniţiale sau altor nevoi observate de către terapeut în timpul şedinţei (autostimulari, mişcări stereotipe).

În cazul copiilor cu tulburări de spectru autist întârzierea înregistrată în aria motricităţii grosiere se datorează în primul rând întârzierii din sfera socio-afectivă sau a unor dificultăţi de integrare senzorială de aceea kinetoterapeutul trebuie să ţină cont în stabilirea obiectivelor terapeutice atât de tonus muscular scăzut, postura corporală, dezvoltarea motricităţii grosiere, cât şi de îmbunătăţirea interacţiunii şi a stabilirii contactului vizual cu copilul. Astfel, la fiecare activitate pe care o face cu copilul, kinetoterapeutul va încerca să atragă privirea acestuia cât de des cu putinţă.

Kinetoterapeutul  va ţine cont de deficienţele fiecărui copil pe care le va integra într-un circuit personalizat, pentru a-l face pe copil să lucreze din plăcere, nu din obligaţie.

Kinetoterapia are câteva target-uri bine stabilite: Corectarea şi menţinerea posturii şi aliniamentului corporal, creşterea şi menţinerea mobilităţii articulare, creşterea şi menţinerea forţei musculare, creşterea şi menţinerea rezistenţei musculare, a coordonării, controlului şi echilibrului, corectarea deficitului respirator, antrenamentul la efort,  reeducarea sensibilităţii, relaxarea, scăderea durerii.

Toate aceste obiective au că scop final creşterea calităţii vieţii copilului diagnosticat cu tulburare de spectru autist.