Campania de sensibilizare „Sunt un Super-Erou!”

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on google
Share on pinterest
Share on vk
Campania de sensibilizare „Sunt un Super-Erou!” 🦸🦸‍♀️🦸‍♂️💙💙💙consacrată Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități organizată de Autism Hope din mun. Bălți.
În perioada 19 noiembrie – 3 decembrie 2020 au fost organizate activități și expoziții de fotografii dedicate incluziunii sociale a persoanelor cu autism și cu alte dizabilități, cu scopul de a sensibiliza opinia publică vizavi de situația integrării acestor persoane în viața socială, economică și culturală.
În cadrul proiectului „Sunt un Super-Erou!” ne-am propus să realizăm poze cu copiii cu autism alături de părinții lor. Poze, care să arate întregii comunități că în pofida dificultăților întâmpinate de acești copilași și tineri, ei există, fac parte din comunitate și pot fi incluși în viața socială.
Ne-am propus să arătăm adevărații Eroi ai timpurilor noastre:
• Copii cu autism și alte afecțiuni, beneficiarii Asociației Autism Hope, care luptă zi de zi pentru o viață deplină.
• Și Părinții, care mișcă munții pentru a-și salva copiii.
Pozele au fost realizate de dl Eugen Patrashko (SmArt photostudio)
Finanțarea inițiativei părintești „Sunt un Super-Erou!” este realizată în cadrul proiectului „Fortificarea capacităților parentale și dezvoltarea parteneriatelor pentru sporirea incluziunii sociale ale copiilor cu dizabilități”, implementat de Centrul de Intervenție Precoce „Voinicel”, cu suportul Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova , din resursele acordate de Embassy of Sweden in Chisinau.