R-ul ,,Buclucaș’’. Consoana linguală vibrantă
A fost odată ca niciodată în Dicționarul Limbii Române Moderne, „rotacismul’’, care este un fenomen fonetic, constând în transformarea unei consoane în R. Însă, rotacismul constituie omiterea sau deformarea sunetului „r ”, care este cea mai dificilă fonemă a vorbirii, aceasta nereprezentând o semnificaţie defectologică. Să descoperim ce înseamnă rotacism într-un articol scris de Amalia Lupu și Anca Tudorache.
Terapia tulburărilor de limbaj
La început, copilul învaţă pronunţarea sunetelor prin imitaţie şi prin joc, apoi realizează cuvintele, propoziţiile şi frazele. În acest proces de însuşire a limbajului oral, aproape toţi copiii mici prezintă probleme de tip dislalic. Unele trec neobservate, dar altele, netratate la timp pot crea complexe, pot împiedica învăţarea şcolară şi pot constitui o piedică în procesul dezvoltării personale.
Logopedia a apărut ca necesitate de a sintetiza cunostiintele despre limbaj şi de a elabora procedee specifice pentru stimularea şi corectarea vorbirii. Această ramură ştiinţifică aflată între psihologie şi pedagogie îşi are sursele încă din antichitate, asta pentru că din toate timpurile au existat oameni care să se confrunte cu dificultăţile de vorbire.
Cele mai întâlnite tulburări de limbaj la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară sunt:
Tulburările de pronunţie: este afectată pronunţia unuia sau a mai multe sunete: dislaliile, rinonaliile, dizartria
Tulburările de ritm şi fluență : bâlbâiala, tahilalia: vorbirea accelerată, bradilalia: vorbirea foarte lentă
Tulburări ale limbajului scris-citit: dislexo-disgrafia
Dislaliile reprezintă cele mai frecvente tulburări de limbaj întâlnite la copiii de grădiniţă. Dislalia constă în deformarea, substituirea, omiterea, înlocuirea sau inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană cât şi în cea reprodusă. Sunetele cele mai frecvent afectate sunt consoanele, în special cele care apar mai târziu în vorbirea copilului R, S, S, L,J, Z. Este important de ştiut că există sunete cu puncte de articulare apropiată care formează „perechi”: „R şi L”, „F şi V”, „C şi G”, „S şi Z”, „S şi J”, „T şi D” etc. De multe ori, când copilul nu poate emite unul dintre sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu celălalt. De exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul „R” va spune în loc de „rată” „lată”.
Cauzele acestor tulburări pot fi determinate de malformaţii ale organelor care participa la actul vorbirii( buze, limba, maxilare, boltă palatină, dinţi), modelul verbal greşit al părintelui, educatoarei, pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Încă de bebeluş şi se continuă în copilăria mică, părinţii, bunicii se adresează folosind multe diminutive şi astfel se ajunge în situaţia în care copilul pronunţă defectuos pentru a se alinta. Ori cât de drăguţ şi haios, poate părea, nu este bine să încurajaţi acest comportament verbal.